29.01 Tâlcuiri - Săptămână a şaptea după Cincizecime – Luni

Dacă vrei să birui lăcomia pântecelui, iubeşte cumpătarea şi fii cu frică de Dumnezeu şi vei birui (Sf. Efrem Şirul).

*

*                   *

1 Co 5, 9-13

9 V-am scris în epistolă să nu vă amestecaţi cu desfrânaţii;

10 Dar nu am spus, desigur, despre desfrânaţii acestei lumi, sau despre lacomi, sau despre răpitori, sau despre închinătorii la idoli, căci altfel ar trebui să ieşiţi afară din lume.

11 Dar eu v-am scris acum să nu vă amestecaţi cu vreunul, care, numindu-se frate, va fi desfrânat, sau lacom, sau închinător la idoli, sau ocărâtor, sau beţiv, sau răpitor. Cu unul ca acesta nici să nu şedeţi la masă.

12 Căci ce am eu ca să judec şi pe cei din afară? Însă pe cei dinăuntru, oare, nu-i judecaţi voi?

13 Iar pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Scoateţi afară dintre voi pe cel rău.

1 Co 6, 1-11

1 Îndrăzneşte, oare, cineva dintre voi, având vreo pâră împotriva altuia, să se judece înaintea celor nedrepţi şi nu înaintea celor sfinţi?

2 Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea este judecată de voi, oare sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri atât de mici?

3 Nu ştiţi, oare, ca noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult cele lumeşti?

4 Deci dacă aveţi judecăţi lumeşti, puneţi pe cei nebăgaţi în seamă din Biserică, ca să vă judece.

5 O spun spre ruşinea voastră. Nu este, oare, între voi nici un om înţelept, care să poată judeca între frate şi frate?

6 Ci frate cu frate se judecă, şi aceasta înaintea necredincioşilor?

7 Negreşit, şi aceasta este o scădere pentru voi, că aveţi judecăţi unii cu alţii. Pentru ce nu suferiţi mai bine strâmbătatea? Pentru ce nu răbdaţi mai bine paguba?

8 Ci voi înşivă faceţi strâmbătate şi aduceţi pagubă, şi aceasta, fraţilor!

9 Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii,

10 Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.

11 Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru.

Mt 13, 54-58.

54 Şi venind în patria Sa, îi învăţa pe ei în sinagoga lor, încât ei erau uimiţi şi ziceau: De unde are El înţelepciunea aceasta şi puterile?

55 Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numeşte mama Lui Maria şi fraţii (verii) Lui: Iacov şi Iosif şi Simon şi Iuda?

56 Şi surorile (verişoarele) Lui au nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea?

57 Şi se sminteau întru El. Iar Iisus le-a zis: Nu este prooroc dispreţuit decât în patria lui şi în casa lui.

58 Şi n-a făcut acolo multe minuni, din pricina necredinţei lor.

Tâlcuire:

Nazarinenii n-au crezut în cuvântul Domnului fiindcă, trăind printre ei, El nu avea în starea Sa din afară o strălucire atrăgătoare şi măreţie pe care omul s-ar fi simţit, chiar fără voia sa, îndemnat să o cinstească. "Noi Îl ştim cine este, ziceau ei, nu poate fi în El ceva mai presus de fire". Aceasta, totuşi, nu L-a făcut pe Domnul să ia un chip măreţ, ci a rămas tot timpul nespus de simplu la înfăţişare; Apostolii, mai apoi, umblau la fel, ca de altfel toţi adevăraţii lor următori şi ucenici. De ce aşa? Pentru că nu se poate afla vreo strălucire a înfăţişării care să fie pe măsura luminii vieţii în Iisus Hristos; şi s-a recunoscut că mai bine e să ai o înfăţişare cât se poate de umilă, ca aceasta să nu aducă îngrădire lăuntricului. Cel ce are ochi să privească drept la acesta din urmă (lăuntrul inimii), neluând aminte la cea dintâi (înfăţişarea din afară). Sfântul Apostol Pavel a spus aşa: "Avem comoara aceasta în vase de lut" (2 Cor. 4. 7). De am vedea cum arătau la înfăţişare cei înaintea cărora azi ne cucernicim şi pe care îi chemăm în rugăciunile noastre, nu ne-am crede privirilor, atât erau de simpli. Dar până în ziua de azi, cel care ştie ce este viaţa în Hristos Iisus îşi leapădă înfăţişarea şi se întoarce cu totul către cele lăuntrice. Ca atare, cea dintâi se ofileşte, iar cele din urmă sporesc şi cresc. La mulţi se întâmplă, chiar, că nimeni nu bagă de seamă această strălucire lăuntrică, nici măcar cel ce o are. Rău este ochiul omului: nici nu i se arată ceea ce este cu adevărat bun, atât timp cât poate să îl vatăme.