29.02 Tâlcuiri - Săptămâna a şaptea după Cincizecime – Marţi

Precum pământul gras şi umed naşte viermi, aşa şi imbuibarea cu mâncăruri şi băuturi este cuib cald pentru patimi şi pentru viermii ispitelor (Sf. Ioan Hrisostom).

*

*                   *

1 Co 6, 20

20 Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.

1 Co 7, 1-12

1 Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie.

2 Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său.

3 Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului.

4 Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.

5 Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre.

6 Şi aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă.

7 Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel.

8 Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine.

9 Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă.

10 Iar celor ce sunt căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat!

11 Iar dacă s-a despărţit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa bărbatul să nu-şi lase femeia.

12 Celorlalţi le grăiesc eu, nu Domnul: Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase.

Mt 14, 1-13.

1 În vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod de vestea ce se dusese despre Iisus.

2 Şi a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul; el s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el.

3 Căci Irod, prinzând pe Ioan, l-a legat şi l-a pus în temniţă, pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său.

4 Căci Ioan îi zicea lui: Nu ţi se cuvine s-o ai de soţie.

5 Şi voind să-l ucidă, s-a temut de mulţime, că-l socotea pe el ca prooroc.

6 Iar prăznuind Irod ziua lui de naştere, fiica Irodiadei a jucat în mijloc şi i-a plăcut lui Irod.

7 De aceea, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice va cere.

8 Iar ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: Dă-mi, aici pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.

9 Şi regele s-a întristat, dar, pentru jurământ şi pentru cei care şedeau cu el la masă, a poruncit să i se dea.

10 Şi a trimis şi a tăiat capul lui Ioan, în temniţă.

11 Şi capul lui a fost adus pe tipsie şi a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale.

12 Şi, venind ucenicii lui, au luat trupul lui şi l-au înmormântat şi s-au dus să dea de ştire lui Iisus.

13 Iar Iisus, auzind, S-a dus de acolo singur, cu corabia, în loc pustiu dar, aflând, mulţimile au venit după El, pe jos, din cetăţi.

Tâlcuire:

A ajuns la urechile lui Irod vestea despre faptele Domnului, iar el s-a grăbit să tragă concluzia: „A înviat "Ioan". La câte lucruri nu s-ar fi putut gândi! Si totuşi, el nu s-a gândit decât la Ioan. Dar ce i-a îndreptat gândurile spre Ioan? Conştiinţa. Ei nu îi poţi ascunde faptele nelegiuite, judecata ei n-o poţi călca în picioare. Irod şi-a luat singur dreptul de a tăia capul lui Ioan, iar ceilalţi nu i-au tăgăduit acest drept; conştiinţa însă şi-a spus cuvântul, iar vocea ei n-a putut fi înăbuşită cu nimic. Iată că Irod îl vede peste tot pe Ioan. Câte asemenea povestiri nu cunoaştem, în care conştiinţa îl urmăreşte pe păcătos, înfăţişându-i păcatul şi cele asupra cărora a păcătuit, aşa încât le vede aievea! Asta înseamnă că este în noi un glas pe care trebuie să-l recunoaştem ca nefiind al nostru. Dar al cui? Al lui Dumnezeu. De unde a luat naştere firea noastră, de la Acela ia naştere şi glasul. Dacă acest glas e al lui Dumnezeu, trebuie să îl ascultăm, căci nu este îngăduit făpturii să se împotrivească Făcătorului. Glasul acesta spune că Dumnezeu este, că depindem de El cu desăvârşire şi, ca atare, este de neîngăduit să nu nutrim în noi o frică evlavioasă faţă de Dumnezeu; pe care având-o, datori suntem să plinim voia Lui, pe care ne-o arată şi conştiinţa. Toate acestea alcătuiesc cuvântul lui Dumnezeu, cel înscris în firea noastră; şi vedem că oameni din toate vremurile si din toate ţările ascultă acest cuvânt şi iau aminte la el. Pretutindeni se crede în Dumnezeu, pretutindeni se ia aminte la glasul conştiinţei şi este aşteptată viaţa viitoare. Numai acum a devenit cumva la modă să nu recunoşti aceste adevăruri. Aşa fac materialiştii, care va să zică, materia-liştii propovăduiesc o învăţătură potrivnică firii *.

Nota*:

 Joc de cuvinte: cuvântul estestvennik („materialist", în limbajul vremii) este derivat de la cuvântul estestvo -

„fire (natură)", avându-se în vedere, probabil, argumentele extrase din domeniul ştiinţelor naturale de care se serveau materialiştii - n. tr.